Drobeta, prima poartă către latinitate

508
0
DISTRIBUIȚI

Reţeaua studiourilor regionale Radio România vă provoacă să ne descoperim ţara.

EU aleg ROmania, 100 de locuri pe care TREBUIE sa le vezi! Un proiect al retelei studiourilor Radio Romania Regional

Dintotdeauna Dunărea a fost legatura noastră cu lumea.Ajunşi pe malul ei, cu siguranţă, vă întrebaţi câta istorie, ştiută şi neştiută, a  fost purtată pe apele învolburate.

Castrul roman de la Drobeta a fost prima cetate ridicata din piatră în Dacia romană. O scenă de pe Columna lui Traian, ce prezinta momentul inaugurarii podului (primavara anului 105), arată castrul deja construit. Ruinele actuale păstrează forma de cruce pe care a căpătat-o organizarea spaţiului intern în urma retragerii din timpul lui Constantin cel Mare Ultima refacere a castrului datează din timpul împăratului Justinian I. Cetatea era înconjurată de ziduri groase de 1,5 metri și înalte de 3 metri. Avea 4 turnuri de apărare, iar poarta principală a fortificației era spre sud, adică spre capătul nordic al podului.

În decursul timpul, din locuințele din jurul castrului s-a format orașul Drobeta, pe care împăratul Hadrian l-a ridicat la rang de municipiu în anul 121. 72 de ani mai târziu, în 193, Septimiu Sever i-a dat rangul de colonie. Devenise primul centru urban din regiune și al treilea din Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum.

Pentru a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian şi a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei regelui Decebal, A polodor din Damasc a construit podul cunoscut sub numele de Podul lui Traian, pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în apropiere de orașul Drobeta-Turnu Severin. A fost cel mai mare pod al lumii construit în antichitate. Mareţia şi ingeniozitatea tehnică a construcţiei au uimit şi uimesc şi astăzi. A fost construit într-un timp record, în numai trei ani (103-105), în răgazul dintre cele două războaie dacice.

Deşi constructia podului a fost dificilă, măreția arhitectonică și tehnică a podului de peste Dunăre era remarcabilă și demonstrează importanța strategică pe care Traian a dat-o construcției și, prin aceasta, cuceririi Daciei!

Lasă un răspuns