În plin Festival Internaţional Timişoara Muzicală, ediţia a 39-a, Opera trăieşte frumos alimentându-se cu aplauzele sălilor mereu pline. Nici nu se poate altminteri pe câta vreme distribuţia este mereu de zile mari, cu invitaţi din ţară sau străinatate, care se adaugă unui corp de solişti foarte bine sudat în timpul anilor care au continuat sa cearna şi, pe cine a ramas pentru cap a meritat, sa şlefuiască.
Cel mai puternic centru cultural din Vestul României se bazează pe câteva argumente solide, iar Opera este fără discuţie unul dintre acestea, fie ca ne referim la clădirea în sine, la acustica, la maiestuozitate, solişti sau repertoriu.
Nu poate fi ignorat faptul ca la conducerea instituţiei se afla, înca din anul 2000, Corneliu Mugu, unul dintre tenorii recunoscuţi ai lumii artistice de operă, un reper al acestei perioade şi un garanta al spectacolului bine făcut.
La data de 24 noiembrie 2004 se conferă Operei Române Timişoara titulatura de Operă Natională, împlinindu-se astfel, visul unei generaţii pline de oameni talentaţi care au creat premizele succeselor de mai târziu, ale acestui colectiv, plecându-ne respectuoşi în faţa înaintaşilor noştri care şi-au dedicat toată fiinţa lor pentru a clădi ceea ce astăzi înseamna Opera din Timişoara.
Dacă în 17 decembrie 1989 reprezentaţia operei Cavalleria Rusticana este suspendată şi în aer pluteşte speranţa, iar în sufletele multor timişoreni răsună armoniile corului „Laudati-L cu totii pe Domnul”, pe 20 decembrie revolta poporului oprimat din Nabucco (aflat în acea zi pe afişe) se mută în stradă, în 22 decembrie, când Timişoara se declară Primul Oraş Liber al României, clădirea Operei Române din Timişoara devine simbol şi imaginea ei inconjoară pământul…
