Biserici săpate în cretă, monument unicat în Europa.
În vara anului 1957, lucrătorii de la cariera de cretă de la Murfatlar (localitatea s-a numit anterior Basarabi, de aici dubla denumire sub care apare complexul descoperit acolo), din Dealul Tibişirului, aflat la sud-vest de sat, au dat peste o bisericuţă croită în masivul alb. S-a stârnit vâlvă mare, arheologii au început săpăturile. În câţiva ani a fost descoperit un adevărat complex de bisericuţe, şase la număr, galerii şi adăposturi, morminte.
Descoperirea prezintă similitudini cu cele din alte zone ale Imperiului Bizantin, mai ales cu complexele rupestre din Cappadocia, Anatolia, dar are şi numeroase elemente care îi conferă un caracter de unicitate. Ce s-a descoperit aşadar la Murfatlar (Basarabi)?
În primul rând o carieră din care se extrăgeau blocuri ce erau folosite la „valul de piatră“ ce se desfăşoară, la un kilometru, pe dealul de la nord de sat şi care se întinde pe o distanţă de 59 km. El lega cetăţile Axiopolis (Cernavodă) de Tomis (Constanţa).
Dimensiunile lucrării atestă că era făcută de o autoritate politică, probabil din porunca împăratului bizantin, în a doua jumătate a secolului al X-lea. Se dubla astfel un obstacol natural, Valea Carasu, în porţiunea în care Marea Neagră şi Dunărea se află cel mai aproape, pentru a spori protecţia aşezării de la Silistra, unde se găsea capitala themei (unitate administrativă în Imperiul Bizantin) Paradunavion şi prin extensie a Constantinopolului. Valul era necesar mai ales iarna, când Dunărea îngheţa şi navele bizantine nu mai puteau patrula, iar năvălitorii treceau uşor peste apa îngheţată. O parte dintre încăperile săpate în cretă sunt opera acelor lucrători. S-au descoperit în ele vase din lut, târnăcoape, gresii pentru ascuţirea uneltelor din fier, amnare, pietre de râşniţă, unelte de os.
Există şi şase biserici, cu încăperile tradiţionale de cult: altar, naos, pronaos. Una dintre ele este mai mare, iar celelalte de dimensiuni mai mici. Toate semnele indică un aşezământ monastic. Meşterii care le-au realizat, stângaci, cunoşteau bine monumentele bizantine ale epocii. Plafoanele bisericuţelor dreptunghiulare şi ale galeriilor imită bolţile semicilindrice, iar cele ale încăperilor pătrate şi neregulate sunt uşor boltite. În punctul de încrucişare a două galerii este imitată o boltă bizantină „în cruce“. Unele figuri de sfinţi şi de oranţi poartă costume bizantine, iar o serie de reprezentări de cruci vin din aceeaşi sursă. Benzile de pe feţele arcadelor şi urmele de pe tencuială par să indice că interioarele erau pictate cu vopsea roşie. Există şi cinci galerii, folosite ca spaţiu funerar.
Astfel de aşezăminte monahale mai există şi în Basarabia, în Crimeea, în Caucaz, Apulia sau în Asia Mică. Ceea ce dă caracterul de unicitate al complexului de la Murfatlar este amalgamul de seminţii şi de credinţe pe care îl atestă decoraţiile şi inscripţiile de pe pereţi. Sunt inscripţii cu caractere chirilice, glagolitice sau runice (încă nedescifrate, acestea din urmă), cu referiri onomastice şi evanghelice sau cronologice, ce ajută la datarea complexului. Este pomenit un Aian, turanic trecut la creştinism, ca Dimian, un Simeon sau un „jupan Gheorghe“, probabil un conducător local. Există apoi un repertoriu de motive simbolice, geometrice, zoomorfe sau antropomorfe, uneori apropiate de canonul unor astfel de reprezentări din arta europeană a vremii, alteori schematizate, simplificate stângaci. Numărul mare de reprezentări de cai şi uneori de călăreţi ne trimite la prezenţa unor populaţii nomade, de stepă, probabil creştinate de curând. Simbolul crucii poate trimite cu gândul la înrâurirea Bizanţului, după cum poate proveni şi dintr-un fond autohton mai vechi. Şerpii împletiţi, cu sau fără cap de fiară, un fel de dragoni, ne îndreaptă gândurile către mitologia şi arta nord-europeană. Prezenţa lor nu trebuie să surprindă. Dobrogea se afla în calea „drumului de la varegi la greci“, adică drumul ce lega Scandinavia de Bizanţ, cu un rol major în naşterea cnezatelor ruseşti. Pe respectivul drum coborau din nord nu numai negustori, ci şi luptători vikingi pentru împăratul bizantin. Din aceeaşi zonă vine un alt simbol întâlnit la Murfatlar, corabia, iar labirintul este des întâlnit în simbolistica şi mitologia Antichităţii.
În vremurile acelea, asemenea aşezăminte călugăreşti aveau şi rosturi misionare. Vremurile erau tulburi, păgânii mulţi şi refugiul în peşteri sau în adăposturi săpate în stâncă era binevenit. În acelaşi timp, se pot discerne la Murfatlar şi elemente ale unei anumite mentalităţi monastice specifice hotarului îndepărtat al lumii bizantine. Sunt ecouri ale unor doctrine heterodoxe. Cam în aceeaşi epocă sunt aduşi aici paulicienii originari din Asia Mică, cei care făceau distincţie între Dumnezeu care a creat Pământul şi cel care a creat sufletele, singurul demn să fie adorat.
Iată deci ce lume bogată etnic, dar şi spiritual adăpostesc câţiva metri pătraţi săpaţi într-un perete de cretă. Câţi dintre noi i-au trecut pragul sau au auzit măcar pomenindu-se de acest loc din Dobrogea, unic în lume prin bogăţia de mărturii adunate la un loc? Au rămas încrustate în cretă, un material atât de friabil, mărturii despre 100 de ani din trecutul acestor locuri pe care niciun izvor scris nu ni le-a transmis. Una dintre inscripţii, o formulă liturgică incompletă, sună astfel: „Datori suntem…“. Datori suntem să păstrăm aceste mărturii.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România Constanța
Prezentare, voice over – Adelina Tocitu
Operator video/editor video – Bogdan Turlacu
Coordonator proiect – Dana Sterghiuli
