Politica de reformă iniţiată de împărăteasa Maria Tereza şi continuată de fiul ei, Iosif al II-lea, urmărea, printre altele, reglementarea obligaţiilor faţă de nobili, pentru ca să poată fi îndeplinite şi cele faţă de statul austriac. În Transilvania, reformele imperiale s-au lovit de o legislaţie de esenţă feudală şi de conservatorismul nobilimii maghiare. Era cea mai numeroasă nobilime din Europa epocii, în vreme ce trei sferturi din populaţia provinciei (în care majoritatea o formau românii) se afla în iobăgie. Situaţia era astfel descrisă de un contemporan francez, J.P. Brissot, care avea să ia parte le Revoluţia Franceză: „regimul feudal ale cărui caracteristici oribile au fost şterse aproape pe întregul Pământ păstrează însă toate rigorile sale în acest ţinut [Transilvania]… Aici se regăsesc acei vechi baroni englezi, acei conţi francezi care, aşezaţi în micile lor castele, privesc pe iobagii lor ca pe nişte mobile de care dispun după voinţa lor şi cu a căror libertate, muncă şi chiar viaţă ei pot să se joace, să o vândă, să o înstrăineze.“ Cele două călătorii întreprinse în Marele Principat al Transilvaniei (1773 şi 1783) i-au permis lui Iosif al II-lea să se convingă de starea ţărănimii iobage şi de nevoia urgentă de reglementare definitivă a obligaţiilor. În timpul primei călătorii, împăratul ceruse să fie învăţat câteva cuvinte româneşti. Celor care i se aruncau la pământ dinainte le spunea: „szkula, szkula“ şi le promitea că avea să examineze cererile lor: „ojcauta“. Numai că nobilimea maghiară s-a opus cu îndârjire, argumentând că desfiinţarea iobăgiei şi dreptul de liberă strămutare pentru şerbi ar duce la o migrare masivă a românilor la sud şi est de Carpaţi.
O situaţie aparte se înregistra în zona Munţilor Apuseni, organizată, din cauza bogăţiilor subsolului, după cucerirea habsburgică, în domeniu fiscal ce depindea direct de Curtea de la Viena. Arendarea veniturilor a dus la restrângerea ultimelor libertăţi de care se mai bucurau moţii, în primul rând a dreptului de crâşmărit. Moţii trimit mai multe deputăţii la Viena, conduse de Nicula Urs Vasilie, mai cunoscut sub numele Horea. Era meşter în lemn şi a construit mai multe biserici, între care cea de la Cizer, Sălaj. A mers în patru rânduri la Viena. În prima şi în a treia călătorie a fost însoţit de Ion Oargă, Cloşca. În cea de a patra călătorie, Horea a ajuns până în faţa împăratului, căruia i-a înmânat personal petiţia.
La târgul de toamnă din Brad, 28 octombrie 1874, Horea a convocat o adunare la biserica din Mesteacăn, pentru duminică, 31 octombrie. Aici s-a hotărât ca ţăranii să plece către Alba Iulia pentru a se înscrie în regimentele grănicereşti, ceea ce le aducea eliberarea din şerbie. A doua zi însă, la Curechiu, slujbaşi ai nobililor încearcă să-i oprească cu forţa. Drept răspuns, ţărani din Zarand, conduşi de Crişan, care fusese soldat într-un regiment de linie, atacă curţile nobililor din zona Brad. Mişcarea se extinde cu repeziciune în Zarand şi trece şi în părţile Hunedoarei. Au fost cuprinse şi sate cu iobagi unguri şi frământări s-au înregistrat până spre Sălaj, Maramureş şi Sătmar sau spre scaunele secuieşti.
Speriaţi, nobilii se refugiază în cetăţile întărite. Răsculaţii care asediază cetatea Devei formulează un ultimatum, notificat la Şoimuş, la 11 noiembrie. Programul cel mai radical al răscoalei cerea ca „nobilime mai mult să nu fie, ci fiecare unde poate primi o slujbă împărătească, din aceea să trăiască“, „nobilii posesori să părăsească pentru totdeauna moşiile nobiliare“, să plătească şi ei dări, iar pământurile nobiliare să se împartă „între poporul de rând, potrivit poruncii împăratului ce va urma“.
Pentru a frâna avântul mişcării, la 12 şi 18 noiembrie nobilii au încheiat patru armistiţii cu răsculaţii. S-au pus în mişcare şi trupele imperiale. În ciocnirile care au loc la sfârşitul lunii noiembrie răsculaţii obţin victoria. Dar la 7 decembrie vicecolonelul Kray, asistat de episcopul ortodox, îi înfrânge pe răsculaţi la Mihăileni. Horea dizolvă restul de armată ce îl mai avea şi se ascunde, împreună cu Cloşca, în pădurile Scoruşetului din Munţii Gilău, gândind că va reaprinde răscoala în primăvara următoare. La 27 decembrie cei doi sunt capturaţi şi duşi la Alba Iulia, fiind întemniţaţi în temniţa fortăreţei. La sfârşitul lui ianuarie 1785 este prins şi Crişan. O comisie numită de împărat îi anchetează pe cei trei. Crişan se sinucide, iar Horea şi Cloşca, după ce sunt plimbaţi prin sate, în lanţuri, ca să fie pildă celor ce ar mai gândi vreodată să se răscoale, sunt executaţi la 28 februarie 1785, în faţa unui public numeros, la Alba Iulia, prin tragere pe roată.
Răscoala a avut un puternic răsunet european, aşa cum puţine evenimente româneşti de până atunci cunoscuseră. Se derula în vremea Războiului american de independenţă şi în preajma Revoluţiei Franceze. Analize mai noi o integrează „Revoluţiei Atlantice“, cum sunt caracterizate azi deceniile de transformări revoluţionare de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Pentru prima oară mari categorii de europeni luau cunoştinţă, prin ştirile privind răscoala, despre realitatea menţinerii iobăgiei de către nobilimea maghiară conservatoare şi despre situaţia românilor. Era pentru prima oară când se spărgea blocajul informaţional al ungurilor, care reuşiseră, din Evul Mediu, să filtreze informaţiile care ajungeau despre români în Europa. Ziarul Politische Journal, care apărea la Hamburg, scria: „Răsculaţii din Transilvania sunt români, urmaşii coloniilor romane din Dacia; ei sunt în cea mai mare parte de religie ortodoxă şi constituie de departe majoritatea locuitorilor principatului […] Ei sunt cu adevărat sclavi, fără nici un avut şi fără drepturi, legaţi de moşie şi de pământ“.
Totodată, răscoala a constituit prima afirmare pe cale revoluţionară, violentă, a românilor transilvăneni, implicarea mulţimilor în lupta politico-naţională a românilor, dusă până atunci doar de reprezentanţi ai păturii culte româneşti.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România Cluj
Coordonator proiect, prezentator – Andrei Huțanu
Operator cameră, editare video – Bogdan Vișan
