Nicolae Iorga
„Opera lui Iorga e atât de vastă – poate cea mai vastă operă din istoria culturii universale – ea atinge domenii atât de felurite, încât un studiu de ansamblu al ei, spre a ajunge la rezultate temeinice, va trebui întreprins de un grup de cercetători cu o temeinică pregătire ideologică şi de specialitate, dispunând de răgazul necesar unei asemenea încercări.“ Astfel îl caracteriza la mijlocul anilor ’60 ai veacului trecut, atunci când în România reîncepea să se vorbească despre Nicolae Iorga, istoricul Mihail Berza pe marele savant. Cum să-l cuprinzi aşadar în câteva minute? Poate amintind câteva dintre direcţiile sale de cercetare, câteva dintre ideile lui despre istorie şi mai ales cum a reacţionat lumea savantă la tragica lui moarte.
Înainte de a intra în clasa întâi, Nicolae Iorga citise în original din Victor Hugo şi alţi scriitori francezi. În clasa a VI-a era un desăvârşit cunoscător al latinei şi elinei. La 19 ani era profesor de liceu. Universitatea a absolvit-o într-un singur an. La 22 ani era doctor al Universităţii din Leipzig, iar la 23 ani profesor la Universitatea din Bucureşti. A scris o sinteză de istorie a românilor în zece volume, numeroase alte sinteze şi monografii, a editat un număr impresionant de documente, a compus versuri, a scris piese de teatru, a lăsat note de drum şi amintiri, a rostit mii de conferinţe. Potrivit lui Barbu Theodorescu, secretarul lui Nicolae Iorga şi alcătuitorul bio-bibliografiei lui, savantul ne-a lăsat 1.250 de volume şi 25.000 de articole. Când Iorga împlinea 40 ani, A.D. Xenopol nota: „Te întrebi cu înminunare cum a putut un creier să conceapă atâtea lucrări şi o mână să le scrie“.
Când i se conferă, la 3 mai 1930, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oxford, este astfel prezentat: „Vă prezint un bărbat în multe învăţat şi a multe scriitor, pe care, dacă aş voi să îl numesc Tit Liviu al Daciei sale Transdanubiene, ar fi să ascund ceea ce ar trebui rostit mai înainte de toate, anume că el a scris opere istorice în patru limbi, că a mers până la izvoarele cele mai ascunse, că a prefăcut în piese de teatru povestiri istorice şi şi-a împletit numele său cu însăşi istoria. […] Căci nu a descris numai faptele românilor, nu a publicat numai monumentele şi a străbătut cu o curiozitate ca a lui Pliniu arta, sălaşurile şi mănăstirile lor; el urmărind analele turceşti, pe o întindere de cinci secole, în tot atâtea tomuri, le-a înfăţişat, precum a cercetat şi obiceiurile şi aşezămintele tuturor neamurilor din părţile de miază-zi şi soare răsare ale Europei. Căci nimeni nu se bucură în atare privinţă de o mai mare şi mai răspândită faimă.“
A dat, pe baza unei cunoaşteri directe a izvoarelor cum rareori s-a întâlnit în istoriografie, lucrări de istorie a românilor şi de istorie universală. Istoria Imperiului Otoman a fost în momentul redactării şi mulţi ani după aceea cea mai însemnată tratare de ansamblu a subiectului. Despre cartea care nu are nici astăzi o traducere în limba română, britanicul Arnold J. Toynbee scria: „regret că nu l-am cunoscut niciodată pe Nicolae Iorga. […] Sunt în special recunoscător pentru că a scris Istoria Imperiului Otoman – acea mare istorie a lui Iorga pe care o am în bibliotecă într-o ediţie germană. Nicolae Iorga este o mare figură a ştiinţei, istoriei, atât a României, cât şi a Europei şi a lumii întregi, iar sfârşitul său tragic a fost o pierdere generală.“ Iorga a fost unul dintre marii bizantinişti, lăsându-ne între altele, o Istorie a vieţii bizantine şi acel Bizanţ după Bizanţ, care, pe lângă faptul că definea, pentru prima oară, o realitate istorică, continuitatea formelor bizantine după cucerirea de către otomani a Constantinopolului, conţine atâtea idei pentru direcţii viitoare de cercetare, încât ar putea alcătui planul de cercetare pentru un institut specializat vreme de o jumătate de secol. Iorga este şi singurul istoric român care a reuşit până acum să depăşească tratarea istoriei naţionale în „sertăraşele“ convenţionale: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, înfăţişând-o în desfăşurarea ei firească. Este adevărat, abundenţa de izvoare şi modul de tratare o fac greu de citit pentru un nespecialist, uneori chiar şi pentru specialişti.
Nicolae Iorga a fost şi creatorul Şcolii româneşti de la Paris şi al „Casei Romena“ din Veneţia, instituţii în care s-au putut pregăti, în perioada interbelică, numeroşi istorici şi filologi români.
În cuvântarea ţinută la Teatrul Naţional din Iaşi, la 25 noiembrie 1918, Iorga spunea: „Ţările Române au ieşit după 1300 ca o necesitate istorică, alcătuire politică îndoită cerută şi de marile nevoi de viaţă economică universală. Ele au păzit drumul, au garantat liniştea, au asigurat comerţul împotriva tătarilor şi turcilor. De asemenea, au păstrat un echilibru în această zonă geografică.“ Cu alt prilej sublinia: „Deosebirea de până acum între istoria universală şi istoria naţională dispare, deosebire care e menită să rămână doar în osebirile pedante ori comode ale catedrelor istorice. Viaţa unui popor e necontenit amestecată cu vieţile celorlalte, fiind în funcţiune de dânsele şi înrâurind necontenit viaţa acestora.“
La moartea lui Nicolae Iorga, asasinat de legionari în noiembrie 1940, 47 de universităţi au arborat steagul negru. În decembrie 1940, în Parisul ocupat de trupele hitleriste, Mario Roques, istoric şi filolog specializat în literatura medievală, rostea aceste cuvinte într-o adunare consacrată de Academia Franceză pentru a-i cinsti memoria: „Nicolae Iorga a fost unul dintre acei oameni ai vremurilor epice, iniţiatori, conducători, îndrumători neobosiţi ai naţiei lor, care trebuie să înţeleagă tot ce este în legătură cu ţara lor, să fie la curent cu tot ce se întâmplă, dar mai ales să descurce naţiuni, aplicând totul la ei în ţară, să organizeze totul, să verifice, să corecteze şi adeseori să ia totul de la început.“
Iorga îşi scrisese singur epitaful: „Au fost tăind un brad bătrân/ Fiindcă făcea prea umbră …“.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România Timișoara
Prezentare, voice over – Sergiu Galiș
Operator video/editor video – Ovidiu Novac
Coordonator proiect – Aurelian Teculescu
