Două au fost zilele decisive ale luptei pentru unire dusă de românii din Transilvania în anul 1918: 12 şi 18 octombrie. În prima zi a fost adoptată Declaraţia de la Oradea. Textul a fost elaborat de Alexandru Vaida-Voevod. Documentul contestă clar dreptul Parlamentului de la Budapesta şi al guvernului ungar „să se considere ca reprezentante ale naţiunii române, ca să poată reprezenta la Congresul general de Pace motivele lor naţionale“. Principiul autodeterminării în formula wilsoniană se regăseşte combinat cu conceptele vehiculate de elita românească a secolului al XIX-lea. La 18 octombrie, tot Vaida-Voevod vorbeşte pentru prima oară în Parlamentul de la Budapesta în numele tuturor românilor. Stenograma şedinţei a înregistrat momentul în care dă citire documentului adoptat la Oradea. „Camera a fost cuprinsă de panică“. „Declaraţia“ şi „Discursul“ au avut şi o altă menire, la fel de importantă. Marile puteri, S.U.A. în special, aşteptau ca fostele naţionalităţi din Austro-Ungaria să-şi exprime opţiunile public şi să fie validate instituţional. I.G. Duca îşi amintea: „Din Budapesta ne sosea discursul lui Vaida-Voevod în parlament. Semnalul eliberării fraţilor ardeleni. Când Brătianu ni l-a citit la întrunirea de la Mârzescu [la Iaşi], plângeam cu toţii de emoţiune şi de bucurie.“
În perioada următoare, pretutindeni în Transilvania s-au înfiinţat consilii şi gărzi naţionale, alături de cele ungureşti, care să susţină ordinea şi siguranţa publică. La 31 octombrie s-a format Consiliul Naţional Român Central, format din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi şase ai socialiştilor, sub preşedinţia lui Ştefan Cicio Pop.
Între 13 şi 15 noiembrie, după încheierea armistiţiului între Antantă şi guvernul ungar, au avut loc tratative la Arad între o delegaţie a Consiliului Naţional Român Central şi guvernul de la Budapesta. Din cauza poziţiei delegaţiei ungare, tratativele au eşuat. Ziarul Românul din 21 noiembrie a publicat chemarea poporului român la Alba Iulia. „Istoria ne cheamă la fapte. Mersul irezistibil al civilizaţiunii omeneşti a scos şi neamul nostru românesc din întunericul robiei la lumina cunoştinţei de sine. Ne-am trezit din somnul de moarte şi vrem să trăim alături de celelalte naţiuni ale lumii, liberi şi independenţi.“
În dimineaţa zilei de 23 noiembrie un avion Farman 40 decola de la Bacău spre Blaj. Pilotul, Ştefan Niculescu, şi pasagerul său, căpitanul Victor Precup, aveau feţele date cu parafină, ca să reziste în carlinga deschisă la -400 C, cât se înregistra la altitudinea de 2.600 m, când traversau Carpaţii. Căpitanul Precup avea o geantă sigilată, cu trei documente: o scrisoare a lui Ion I.C. Brătianu către Comitetul Naţional Român Central, o scrisoare a lui Nicolae Bălan către Vasile Goldiş, care informa despre misiunea sa la Iaşi şi asigurările primite de la miniştrii Franţei, Angliei şi Statelor Unite că vor fi sprijiniţi în acţiunea de unire şi cerinţa ca hotărârea de unire să fie rezultatul unei mari adunări naţionale, cel mai bine la Alba Iulia, ţinută, dacă se poate, în aceeaşi zi cu cea de la Cernăuţi, şi o alta tot a lui Bălan către Vasile Suciu, preşedintele Consiliului Naţional Român din Blaj. Avionul a aterizat, după un zbor de 2 ore şi un sfert, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Cei doi nu au apucat să coboare şi s-au trezit înconjuraţi de oamenii care trecuseră îmbrăcaţi prin apa Târnavei după ce văzuseră tricolorul pe avion.
„Cam 100.000 de ţărani cari erau fruntea satelor, în port de sărbătoare, cu flamură naţională şi muzică, în strigăte de bucurie şi cântece, au pornit cu trenuri speciale ori cu vagoane ataşate la trenurile din toate direcţiile spre cetatea visurilor noastre“ – îşi amintea Ion Clopoţel, redactorul-şef al ziarului Românul. Un alt Mârza, pe lângă singurul fotograf al acelei zile istorice, care aluat parte la adunarea de la Alba Iulia, a fost Traian. Tatăl lui a plecat cu delegaţia oficială a locuitorilor din Galtiu către Alba Iulia, la 4 dimineaţa, pe jos. Traian Mârza a dorit să fie şi el prezent acolo, deşi avea doar şapte ani. S-a rugat de un soldat german dintr-o unitate de artilerie încartiruită în sat şi care tocmai pornea spre Germania să îl ia şi pe el în chesonul pe care îl conducea. Pe drum îl vede maiorul comandant şi după ce află că vrea să meargă la Alba Iulia, îl ia la el în trăsură. Aşa a ajuns Traian Mârza la Alba Iulia la 1 decembrie 1918.
Cu o zi înainte de adunarea de la Alba Iulia a avut loc o conferinţă prezidată de Cicio Pop. S-a discutat dacă să se facă unirea cu condiţii sau nu. Tineretul cere gălăgios renunţarea la orice condiţii. Ecoul dezbaterilor ajunge afară şi se fac mari presiuni din partea mai ales a tinerilor să se renunţe la condiţii. Maniu spune că trebuie unirea, trebuie potolit poporul, dar va fi nevoie de o perioadă de tranziţie.
A doua zi, în sala casinei naţionale s-au întrunit membrii sfatului naţional şi delegaţii consiliilor din toate regiunile. Ştefan Cicio Pop a luat primul cuvântul. Se verifică apoi cele 1.228 de mandate ale delegaţilor consiliilor naţionale. Vasile Goldiş citeşte Rezoluţia de unire, al cărei punct-cheie este: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie – 1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.“ Visul de veacuri s-a împlinit.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România Cluj
Coordonator proiect, prezentator – Andrei Huțanu
Operator cameră, editare video – Bogdan Vișan
