Theodor Aman – „monseniorul” artelor româneşti

4947
6
DISTRIBUIȚI

Radio România Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”. 100 de personalități din cultura sau știință, care au marcat dezvoltarea lumii prin realizarile lor. 100 de români care, prin creativitate, muncă și curaj, au adus România între țările care au îmbogățit cunoașterea universală. Astăzi vi-l prezentăm pe Theodor Aman, pictor şi grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor şcoli româneşti de arte frumoase de la Iaşi şi Bucureşti.

Theodor Aman s-a născut la data de 20 martie 1831 la Câmpulung Muscel, părinții săi fiind serdarul Dimitrie Mihali Dinu „Aman” (aromân, macedonean stabilit în Oltenia) și al Despinei- Pepica Paris (grecoaică de origine).

După lecții de desen cu pictorul Constantin Lecca, la Școala Centrală din Craiova, pleacă, în 1850, la Paris, unde studiază pictura cu Michel Martin Drolling, apoi cu Francois Edouard Picot. Începe să picteze încă de pe atunci o serie de compoziții istorice, unul dintre genurile sale preferate, în care va excela. Sunt celebre lucrările Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul, Unirea Principatelor, Vlad Țepeș și solii turci și Izgonirea turcilor la Călugăreni.

Revenit în țară – fără să piardă legătura cu Parisul și permanent atent la modelele epocii – lucrează scene de gen, compoziții istorice, portrete, autoportrete, peisaje, naturi statice, fiind interesat, în același timp de arhitectură, muzică, literatură și, mai ales gravură. Născut şi educat într-o perioadă de transformări ale societăţii româneşti, contemporan cu reformatorii generaţiei paşoptiste, Theodor Aman a fost, pe bună dreptate, considerat unul dintre factorii fundamentali ai impunerii idealurilor de Renaştere naţională în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Aman este cunoscut ca pictor de compoziţii mari, reprezentând scene istorice, dar şi ca autor de peisaje sau portrete. O mare parte din opera sa se regăseşte astăzi în Muzeul Theodor Aman din Bucureşti, găzduit de fosta casă a pictorului, concepută şi decorată chiar de către acesta.

Dacă Aman nu ar fi fost pictor, cu siguranță ar fi devenit scriitor. Fiecare pânză a sa spune o poveste. Limbajul plastic devine naraţiune, iar acţiunea se desfăşoară în atelierul său, în grădină, la Sinaia sau la Paris. Descifrarea detaliilor din tablouri oferă o „lectură” relevantă pentru atmosfera mondenă de la mijlocul secolului XIX, dar şi o mare bucurie estetică.

Prin întreaga sa carieră plastică, Theodor Aman a fost un întemeietor, reuşind să concentreze, în câteva decenii, evoluţia artei europene, de la clasicism, plein-air-ism, trecând prin romantism şi realism, până în pragul impresionismului de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Iată de ce, Oscar Walter Cisek, în monografia sa îl numea „monseniorul” artelor româneşti. Din simplu meşteşugar, „pictor de subţire”, Theodor Aman impune societăţii româneşti statutul de intelectual al artistului, căutător şi creator de frumos, pe care îl definea ca fiind, în esenţa sa, „manifestaţia adevărului”. Întemeietor al învăţământului artistic academic românesc, pe care l-a condus timp de aproape trei decenii, Theodor Aman este cel care va iniţia, începând din 1872, primele cursuri de acvaforte din Principat. Dedicat generaţiei tinere pe care a încurajat-o în permanenţă, el a initiat si a sustinut, prin personalitatea sa, primele adevărate saloane de artă românească, începând din anul 1865, ce purtau numele de Expoziţia Artiştilor în Viaţă. Era unul dintre idealurile sale iluministe, pe care il argumenta astfel: „Când un popor începe a gusta şi frumosul, face un pas important spre ridicarea nivelului său moral”. Theodor Aman s-a stins din viață la 19 august 1891.

Astăzi v-am prezentat personalitatea și opera lui Theodor Aman, în cadrul proiectului “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii.Acesta nu este un clasament, iar lista rămâne deschisă. Așteptăm propunerile voastre pe site-ul eualegromania.ro.

Studioul: Radio Romania Oltenia-Craiova
Realizator: Simona Lica
Redactor sef adjunct: Ioana Cristina Ladaru
Prezentator: Daniela Diaconu
Voice Over:  Ioana Cristina Ladaru
Operator camera: Catalin Baragan
Editor imagine: Catalin Baragan

Lasă un răspuns