Traian Lalescu – un matematician de o originalitate deosebită

6372
5
DISTRIBUIȚI

Traian Lalescu a contribuit la punerea bazelor matematicii în România, fiind unul din fondatorii teoriei ecuațiilor integrale. Traian Lalescu s-a remarcat prin studiile sale şi în trigonometrie, fizica geometrie, algebră şi istoria matematicii.

Traian Lalescu este originar din comuna Cornea, judeţul Caraş-Severin, fiind fiul unui funcționar de bancă, de unde şi pasiunea pentru cifre. Datorită meseriei tatălui său care presupunea să se plimbe prin ţară, renumitul matematician a parcurs clasele primare la București, gimnaziu la Craiova şi Roman, și liceul la Iași.

Teza de doctorat susținută de Traian Lalescu la Sorbona, constituie prima contribuție românească importantă în domeniul ecuațiilor integrale. Traian Lalescu a predat la Facultatea de Știinţe a Universității București, a avut un rol important în apariția Gazetei Matematice și a Revistei Matematice din Timișoara.

Nepotul său, care poartă aceelaşi nume – Traian Lalescu povesteşte că în ciuda situaţiei materiale precare, matematicianul nu a renunţat la studii, ba mai mult a fost un elev strălucit.

Despre activitatea celui care a pus bazele matematicii în România, academicianul Grigore Moisil spunea că reprezintă pentru o nepreţuită moştenire ştiinţifică. Matematica şi ingineria nu au fost singurele domenii în care a excelat. Traian Lalescu picta şi cânta foarte frumos la violoncel. Era pasionat de sport, fiind primul preşedinte al Clubului Universitar Bucureşti, ulterior Sportul stunedeţesc. Ca trimis al Guvernului României la Paris a militat pentru unirea tuturor românilor, fiind deputat de Caransebeş şi raportor general al bugetului statului, pentru anul 1925, în guvernarea Brătianu. A scris numeroase cărţi, între care – Le problème ethnographique du Banat, semn că nu şi-a uitat niciodată originile. Mai mult decât atât vorbea în grai bănăţean ori de câte ori avea ocazia.

Matematicianul Traian Lalescu a devenit din anul 1990 membru post-mortem al Academiei Române. În semn de recunoştiinţă, mai multe unităţi de învăţământ din ţară îi poartă numele. În comuna Cornea a fost amplasat un bust de bronz, pentru că aşa cum spunea nepotul său, Traian Lalescu… generaţia tânără trebuie să ştie că o naţiune care nu-şi preţuieşte valorile – piere!

Studioul: Radio România Reşiţa
Realizator: Daiana Roşca
Responsabil: Mirabela Afronie
Prezentator: Laura Sgaverdea
Voice Over:  Laura Sgaverdea
Operator camera: Tiberiu Adam
Editor imagine: Tiberiu Adam

Lasă un răspuns