Henri Coanda – “parintele aviatiei cu reactie”

1733
5
DISTRIBUIȚI

Radio Romania Regional va prezinta proiectul “Eu aleg Romania – 100 de romani pentru istoria lumii”.

100 de personalitati din cultura sau stiinta care au marcat dezvoltarea lumii prin realizarile lor. 100 de romani care ca prin creativitate, munca si curaj au adus Romania intre tarile care au imbogatit cunoasterea universală.

Astazi vi-l prezentam pe Henri Coandă

Geniul creator al poporului roman s-a afirmat cu tarie si in cucerirea vazduhului.

Zborul a fost, este si va fi totdeauna pentru om cea mai ispititoare chemare a inaltului nemarginit si etern.

Henri Coanda se inscrie in galeria pionierilor aviatiei mondiale, numele sau fiind strans legat de dezvoltarea aviatiei cu reactie.

Henri Coanda s-a nascut la Bucuresti la 7 iunie 1886.

Dupa absolvirea liceului Sf Sava din Capitala, a urmat Scoala militara.

In 1907, a conceput si construit o serie de rachete pirotehnice pentru a experimenta propulsia prin reactie a aparatelor de zbor mai grele decat aerul.

Pasiunea pentru cercetarea stiintifica l-a facut pe proaspatul ofiter sa paraseasca armata si sa-si continue studiile in strainatate.

A facut specializari in pirotehnie, electricitate, aerodinamica si aeronautica la Berlin, Liege, Torino si Paris.

In 1910, la Salonul International de Aeronautica de la Paris a expus avionul proiectat si conceput de el, echipat cu un motor cu reactie.

Inventia sa, iesita complet de pe fagasul drumului batatorit la acea vreme in domeniul aeronauticii si al zborului, reprezinta de fapt primul avion reactie din lume.

Fiind unul dintre cele mai atractive exponate ale salonului, avionul lui Coanda a atras atentia inginerului Gustave Eiffel, constructorul turnului ce-i poarta numele.

Acesta, impresionat de originalitatea conceptiei inventatorului roman, care avea doar 24 de ani, l-a batut pe umar si i-a spus: “Pacat, baiete, ca te-ai nascut cu 30, daca nu chiar 50 de ani prea devreme.”

Intr-adevar, pentru anul 1910 conceptiile tanarului inginer erau prea avansate, daca tinem cont ca primele avioane cu reactie au fost construite in perioada 1940-1945.

(In decembrie acelasi an, Henri Coanda si-a transportat avionul pe un camp de langa Paris si a incercat un rulaj. Masina a capatat brusc viteza si s-a desprins de pamant. Inventatorul, care nu era pilot, a fost surprins de situatie si a redus motorul. La aterizare aparatul s-a deteriorate.)

Bimotorul Coanda-1911, Bristol-Coanda 1914, Bristol Flughter, Bristol Canard sunt doar cateva din tipurile de avioane realizate de el, dup ace a devenit director tehnic, in 1911, la Uzinele de avioane si motoare pentru avion Bristol din Anglia.

1934 este anul in care a brevetat un” procedeu si dispozitiv pentru devierea unui fluid intr-un alt fluid”, cunoscut astazi sub numele de “efectul Coanda”.

În Golful Persic a construit un rezervor din beton subacvatic pentru depozitarea petrolului.

Trenul de aterizare escamotabil, aripa joasa, aparat de zbor cu decolare si aterizare vertical, dispozitiv pentru combaterea zgomotului si poluarii atmosferei, aparatul pentru extragerea apei potabile din mare … sunt doar cateva exemple din cele 250 de inventii si peste 7000 de brevete si aplicatii tehnice.

La implinirea a 70 de ani numeroase reviste de specialitate i-au dedicat inventatorului roman pagini intregi.

Autorul unui articol publicat la New York aprecia ca: “Inginerul Coanda simbolizeaza prin el insusi trecutul, prezentul si viitorul progreselor aeriene”, numindu-l pe drept cuvant “parintele aviatiei cu reactie”.

In 1960, in cadrul unei festivitati organizate de UNESCO, in cinstea savantului roman, i-a fost acordat Ordinul “Meritul pentru cercetari stiintifice” in grad de comandor, iar un an mai tarziu guvernul francez i-a inmanat “Medalia militara” a aeronauticii militare. A fost membru de onoare al al Societatii Regale de Aeronautica din Marea Britanie.

A revenit in tara in anul 1970, iar in cei doi ani cat a mai trait, desi octogenar, si-a continuat munca de cercetare, fiind preocupat sa realizeze noi inventii si inovatii, sa construiasca noi masini bazate pe “efectul Coanda”.

Dorinta omului de a zbura s-a nascut odata cu el. Omul, pentru ca a smuls propriei inteligente aeronava si s-a inaltat pe sine a devenit el insusi regale vulturilor, Prometeu si mit.

V-am prezentat astazi activitatea lui Henri Coandă în cadrul proiectului “Eu aleg Romania – 100 de romani pentru istoria lumii”.

Maine Radio Romania Regional va propune sa cunoasteti o noua personalitate care a marcat stiinta sau cultura mondiala.

5 COMENTARII

Lasă un răspuns