Cristian Gațu, magicianul semicercului

525
0
DISTRIBUIȚI

Neștiind nimic despre handbal, a marcat primul său gol folosindu-se de ambele mâini pentru a arunca mingea. Câțiva ani mai târziu, știind totul despre handbal, a fost titular de necontestat în 212 meciuri disputate pentru echipa națională a României.

Dacă handbalul mondial se poate lăuda cu un jucător care să fie în același timp un conducător de joc perfect, un pasator de o precizie absolută și un tactician desăvârșit al mișcării mingii și al echipei în teren, atunci singurul candidat pentru acest post nu poate fi altul decât Cristian Gațu.

De două ori campion mondial și tot de atâtea ori medaliat olimpic, tânărul bucureștean a iubit la început fotbalul, iar această primă dragoste a rămas mereu aceeași, chiar dacă handbalul a fost cel care l-a așezat pe piedestalul celor mai valoroși sportivi pe care i-a avut această țară.

Această prezentare necesită JavaScript.

” Mingea la Gațu ! Pasă senzațională ! Gol !”- Un slogan pentru o întreagă generație, o obișnuință pentru public, un refren infernal pentru adversari.

Un sportiv complet și un om onest, care a recompensat mereu prin valoare toate provocările apărute in viața sa. Clubul Steaua i-a oferit un loc în echipa, iar Cristian Gațu i-a dăruit în schimb zece titluri naționale și o Cupă a Campionilor Europeni.

Echipa națională a avut nevoie de el și Cristian Gațu i-a oferit nu numai titluri mondiale și medalii olimpice, dar și un prestigiu și un respect ce în ziua de azi par imposibil de atins.

Iubitorii handbalului au fost la picioarele lui, iar Cristian Gațu le-a oferit în schimb mâinile, inima și mintea sa.

Ne dorim în prezent un alt Gațu, care să ducă handbalul românesc înapoi unde îi este locul ?

Din păcate, acest lucru nu este posibil, pentru că un al doilea Gațu nu are cum să mai apară vreodată. Tot ce putem spera este ca generațiile de sportivi care vin din urmă să își amintească, să creadă că se poate și să încerce măcar să calce pe urmele lui Cristian Gațu.

Studioul: Bucuresti FM
Autor texte: Razvan Ursuleanu
Realizator: Sorin Mihai Savin
Operator camera si montaj: Cosmin Boroiu

Lasă un răspuns