Natalia Andrei – o atletă cu un palmares impresionant

671
0
DISTRIBUIȚI

Atletismul românesc se confruntă în prezent cu o secetă acută de rezultate, aşa că e greu de imaginat, mai ales pentru un tânăr, că au fost vremuri când atleţii români erau adversari redutabili pentru  marile naţiuni sportive ale lumii.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă Natalia Andrei, care a strâns în cariera sa excepţională o remarcabilă colecţie de medalii, obţinute la cele mai importante competiţii internaţionale. Cele mai importante performanţe ale fostei campioane şi antrenoare originare din Căpreni, judeţul Gorj, sunt: de cinci ori recordmană mondială în probele de 1.500 m, 2.000 m şi o milă, campioană mondială în probele de 1.500 m, 3.000 m şi cros, vicecampioană mondială în aceleaşi probe, dublă campioană europeană la 1.500 m, de patru ori vicecampioană europeană la 1.500 m şi 3.000 m, multiplă campioană naţională şi balcanică, participând şi la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, în 1972 (la Munchen), unde s-a clasat a 11-a, şi în 1980 (la Moscova), unde a obţinut locul 9. La 27 ianuarie 1979, la Auckland, în Noua Zeelandă, Natalia Andrei corecta pentru a doua oară recordul mondial pe distanţa de o milă, cu 4:22.09 minute, un moment glorios de care atleta îşi aminteşte şi acum cu bucurie şi mândrie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Palmaresul Nataliei Andrei este impresionant. În prodigioasa ei carieră, atleta a cucerit trei titluri mondiale, două de vicecampioană mondială, a fost dublă campioană europeană şi de patru ori vicecampioană europeană, a câştigat 18 medalii la campionatele balcanice şi 42 de distincţii la nivel naţional.

Şi cariera de antrenorat a Nataliei Andrei a fost una încununată de succes, sportivii pregătiţi de „Doamna atletismului craiovean” cucerind patru medalii la campionatele mondiale, alte patru la campionatele europene, 20 de distincţii balcanice şi aproape o sută de medalii la campionatele naţionale.

Distincţiile primite de Natalia Andrei sunt numeroase şi prestigioase: maestru internaţional al sportului, antrenor emerit, Ordinul Meritul Sportiv, clasa a II-a, Crucea Naţională Serviciul Credincios, clasa I, titlul „Legendele Atletismului“ şi, nu în ultimul rând,  titlul de cetăţean de onoare al Craiovei. Natalia Andrei a fost, fără doar şi poate, o mare sportivă pentru care s-a cântat imnul naţional la cele mai importante competiţii ale lumii, o personalitate de prim rang a atletismului românesc ce şi-a construit cu eforturi extraordinare o carieră la care alţii nu pot decât să viseze.

Radio România Oltenia Craiova

Realizator: Davian Vlad

Redactor: sef (coordonator): Ioana Cristina Ladaru

Redactor: Davian Vlad, Daniela Diaconu

Operator camera: Gigi Ciocoiu, Cătălin Bărăgan

Editor: Cătălin Bărăgan

Lasă un răspuns