Elizabeta Samara a adus României primul aur continental, după o pauză de 12 ani

893
0
DISTRIBUIȚI

În toamna anului trecut, la Campionatele Europene de la Ekaterinburg (Rusia), a cucerit medalia de aur la tenis de masă. La scurt timp după această performanţă, într-un interviu acordat Larisei Calistru, la Radio Constanţa, Eliza a declarat că şi-a împlinit visul:

“La început, în primele 8-9 zile, nu am realizat că sunt cea mai bună din Europa. Era un vis de-al meu să pot să iau o medalie, indiferent de culoare, bronz, argint, aur, voiam să iau medalie şi… a fost aur. ”

Practică tenisul de masă de la vârsta de 6 ani, când totul a început dintr-o joacă. Fratele mai mare, Stelian, a luat-o la unul din antrenamentele lui, iar, într-o pauză, paleta i-a “căzut” în mâini. Antrenorul a rămas impresionat de calităţile Elizei, iar ea a început să se roage de părinţi, şi ei foşti sportivi, să o lase la tenis.

Această prezentare necesită JavaScript.

După numai doi ani, Eliza Samara îşi confirma talentul la “Paleta de argint” de la Arad, unde a cucerit primele medalii.

A devenit campioană europeană, prima dată în 2005 – cu echipa, vicecampioană europeană în 2011, a bifat două prezenţe la Jocurile Olimpice (Beijing şi Londra) şi a câştigat Liga Campioanelor cu Fenerbahce în 2012 şi 2013. Dar, cel mai important an pentru ea 2015. Constănţeanca îşi împlinea, la 26 de ani, visul de a ajunge “Regina Europei”. Şi… a făcut totul cu mâna stângă, pentru că este stângace, lucru care, spune ea, a ajutat-o în faţa adversarelor care lovesc cu dreapta.

Ca orice mare sportiv, nu are timp de pierdut şi nu stă pe-acasă, dar recunoaşte că nici nu ar rezista mult la Constanţa, pentru că simte nevoia de adrenalină, pe care şi-o procură din competiţii. E drept, faptul că “arde” atât de tare pentru tenis se vede în uşurinţa cu care pierde kilogramele, spune Eliza, amintindu-şi de momentul finalei de la Moscova:

 “Au fost emoţii foarte mari. Vreau să zic că, după meci, a doua zi când am plecat la Moscova, dimineaţă, când m-am îmbrăcat am slăbit cam 2-3 kilograme. Singur. Am slăbit mult în urma finalei şi în urma a 9 zile de meciuri.”

În semn de preţuire pentru excepţionalele rezultate dobândite în tenisul de masă românesc, Elizabeta Samara a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, iar Federaţia Română de Tenis a desemnat-o cea mai bună sportivă a anului 2015.

Conştientă că pauzele se iau doar la şcoală, marea noastră campioană se pregăteşte intens pentru participarea la Olimpiada de la Rio, din luna august.

Studioul Radio Romania Constanţa

Realizator: Larisa Calistru

Redactor: Cristina Ghelasie

Voice over: Cristina Ghelasie

Redactor şef adjunct: Dana Sterghiuli

Operator cameră: Bogdan Turlacu

Editor video: Bogdan Turlacu

Lasă un răspuns