Carol Corbu – sportivul care a sfidat gravitaţia

503
0
DISTRIBUIȚI

Carol Corbu este primul atlet care a câştigat un titlu indoor pentru România.

Sportivul născut la Piteşti a reuşit, în remarcabila sa carieră, să cucerească nu mai puţin de 7 medalii europene la triplusalt, iar cea mai bună performanţă a lui, 17 metri şi 12 centimetri, obţinută în 1971, nu a mai fost de atunci depăşită decât de doi săritori români.

Alături de săritura în lungime, triplusaltul este hărăzit celor care îndrăznesc să sfideze pentru câteva clipe gravitaţia şi care doresc să simtă voluptatea zborului între două clipiri ale ochilor. Iar Carol Corbu a abordat cu succes ambele probe, însă cele mai prestigioase rezultate le-a obţinut la triplusalt, devenind unul dintre cei mai prolifici atleţi români din istorie în competiţiile indoor.

Această prezentare necesită JavaScript.

Performanţele sale remarcabile sunt prezentate publicului şi la Muzeul Sportului Argeşean, acolo unde o vitrină plină de medalii strălucitoare şi fotografii spectaculoase este dedicată celui care a pus Piteştiul pe harta atletismului internaţional. Cornel Popescu, directorul Muzeului Sportului Argeşean, trece în revistă cu mândrie rezultatele acestui săritor extraordinar:

Carol Corbu are în palmares şapte medalii, una de aur, patru de argint şi două de bronz. Meritele i-au fost recunoscute şi, în anul 2000, a primit Medalia Naţională „Serviciul Credincios – Clasa a II-a”, iar în 2004 i-a fost acordat Ordinul „Meritul Sportiv – Clasa a III-a”. Carol Corbu este în cartea de aur a atletismului românesc cu cele mai multe participări la campionatele europene, nouă, fiind secondat de Doina Beşliu Melinte, cu opt participări.

Marele regret al Carol Corbu a fost că nu a reuşit niciodată să obţină o medalie şi la cea mai importantă competiţie sportivă a lumii: Jocurile Olimpice. Atletul nostru a fost însă, în 1972, la doar câţiva centimetri de o performanţă care să-i asigure o prezenţă în premieră pe podiumul olimpic. Onorantul loc 4 obţinut atunci nu avea să rămână însă singura amintire a lui Carol Corbu de la Olimpiada de la Munchen. În afara faptului că a pierdut din nou în faţa vechiului său rival, sovieticul Wiktor Sanejew, şi a faptului că, deşi reuşise să sară 16,85 m, nu a prins podiumul olimpic, Corbu a trăit, împreună cu toţi ceilalţi participanţi la cea mai importantă competiţie a lumii, clipele de groază declanşate de atacul terorist asupra delegaţiei Israelului. Un incident tragic pe care sportivul argeşean l-a trăit pe viu, care l-a marcat şi pe care nu l-a uitat niciodată, aşa cum li s-a întâmplat tuturor celorlalţi sportivi care au asistat îngroziţi la teribilele evenimentele ce au curmat viaţa a 11 sportivi israelieni. Carol Corbu a reuţit să depăşească însă acest şoc şi, un an mai târziu, câştiga la

Rotterdam prima şi singura sa medalie de aur la Campionatele Europene de Atletism în sală, o distincţie care străluceşte printre toate celelalte pe care a reuşit să le cucerească un sportiv cu adevărat de excepţie.

Studioul Radio Romania Oltenia Craiova

Realizator: Davian Vlad

Redactor: sef (coordonator): Ioana Cristina Ladaru

Redactor: Davian Vlad, Daniela Diaconu

Reporter: Dan Pasarin, Gabriel Liviu Balica

Operator camera: Gigi Ciocoiu, Catalin Baragan

Editor: Catalin Baragan

Lasă un răspuns