Gheorghe Hagi, cel mai bun fotbalist român al secolului XX

1230
0
DISTRIBUIȚI

Un copil îşi petrecea zilele jucându-se la el în sat cu o minge de cârpă, pentru ca într-o zi să ajungă să joace fotbal pentru cele mai mari cluburi europene: Real Madrid, FC Barcelona sau Galatasaray. Aşa a început ascensiunea lui Gheorghe Hagi.

Numele lui Gheorghe Hagi este cunoscut pe toate meridianele, fiind considerat cel mai bun fotbalist român al secolului XX.

Povestea lui începe pe uliţele satului, unde îşi petrecea zilele jucându-se cu o minge făcută din cârpe. S-a împrietenit cu ea şi aceasta i-a dezvăluit toate secretele.

Când avea 10 ani, Hagi a ajuns la Farul Constanța. Avea o plăcere deosebită când îşi dribla adversarii şi şuta fulgerător la poartă.

De aici, fotbalul a devenit pentru el o adevărată religie şi a ajuns să evolueze la mari cluburi europene: Steaua, Real Madrid, FC Barcelona şi Galatasaray Istanbul.

În naționala României a jucat 17 ani, având 125 de apariții sub tricolor şi 35 de goluri marcate.

Această prezentare necesită JavaScript.

Hagi a evoluat la trei turnee finale ale Campionatului Mondial şi la două în Campionatul European.

Ca jucător, a câştigat cu Steaua în 1987, Supercupa Europei, marcând golul victoriei cu Dinamo Kiev, iar în anul 2000 a condus-o pe Galatasaray spre câştigarea Cupei UEFA şi apoi a Supercupei Europei.

În prezent se ocupă de „Academia de Fotbal Gheorghe Hagi” şi de formația de Liga I, FC Viitorul Constanța, unde a reuşit să lanseze numeroşi tineri, unul dintre ei fiind chiar fiul său, Ianis.

Gheorghe Hagi a declarat, pentru Radio Constanța, că se simte un om împlinit: “Dacă acum, în România, căutaţi un om şi vreţi să spuneţi despre el că e împlinit, acela sunt eu. Aici, da. Mă simt împlinit, mă simt fericit. Simt că am făcut în viaţă ceea ce trebuie pentru fotbal. Împlinit din toate punctele de vedere. Nu am doi copii, am 300, de care am grijă. 300 de copii. Spuneţi-mi, mai e cineva? Şi atunci, acestea sunt valori personale, ale mele. Sunt în slujba lor şi o fac de plăcere. Nu contează cât costă, o fac de plăcere.”

Şi… indiferent de timpul care se scurge de la marile lui performanţe, Hagi rămâne una din cele mai frumoase cărţi de vizită ale ţării noastre, pentru că atunci când spui “Gheorghe Hagi” spui “România”.

Studiou: Radio Constanta
Realizator: Cătălin Donose
Redactor: Cristina Ghelasie
Voice over: Cristina Ghelasie
Redactor şef adjunct: Dana Sterghiuli
Operator cameră: Bogdan Turlacu
Editor video: Bogdan Turlacu

Lasă un răspuns