Lidia Şimon, o carieră cât un marathon

625
0
DISTRIBUIȚI

Să participi la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice este o performanţă în sine, dar să aduni cinci astfel de participarea într-una dintre cele mai grele probe, cea a maratonului, este un record la care puţini sportivi pot visa. Unul pe care l-a realizat o gorjeancă de doar 1.60  m, Lidia Şimon, Şi nu oricum, ci cu o medalie olimpică de argint, în 2000, la Sydney, unde spune că a avut 10% ghinion Şi acesta a împiedicat-o să fie cu o treaptă mai sus.

Între Atlanta 96 Şi Londra 2012, Lidia Şimon a mai fost de două între primele zece la Jocurile Olimpice: pe VI, la prima participare, Şi pe VIII, la ediţia Beijing 2008.

Această prezentare necesită JavaScript.

Îi lipsește aurul olimpic, dar a demonstrat că este cea mai bună din lume la Campionatul Mondial  din 2001, de la Edmonton, în Canada, după ce la precedentele două ediţii luase bronzul. Seria de trei maratoane consecutive câŞtigate la Osaka, în Japonia, între 1998 Şi 2000, titlul mondial cu echipa României, la semi-maraton, Şi o medalie de bronz la 10.000 de metri, la Campionatul European, completează un palmares de invidiat.

Lidia Şimon a câŞtigat toate medaliile pentru România, dar s-a stabilit în Statele Unite Şi este venerată în Japonia, unde după cum spune “oamenii mă opresc pe stradă, aşa cum nu se întîmplă nici în România”.

Studiul Radio Romania Timisoara

Realizator / voiceover: Adrian Schindarli

Redactor-sef: Aurelian Teculescu

Editor imagine: Ovidiu Novac

Lasă un răspuns