Gimnastica a fost o joacă pentru Daniela Silivaş

493
0
DISTRIBUIȚI

Bucuriile copilăriei şi inevitabilele prostioare au făcut parte din prima etapă a pregătirii micuţei selectate la gimnastică înainte de a lua contactul cu şcoala.

Una din poveştile nu tocmai fireşti, dar de care Daniela Silivaş nu se fereşte e modificarea vârstei pentru a putea participa la Campionatele Mondiale de la Montreal din 1985. Deşi micuţa deveană avea în realitate doar 13 ani, Federaţia a crescut-o în acte cu încă doi ani, pentru a putea participa la competiţie. Rezultatul a fost fabulos; la o vârstă la care nu avea nici măcar bulletin, Silivaş cucerea titlul mondial la bârnă cu nota 10, învingând-o pe buna ei colegă şi prietenă, Ecaterina Szabo, care la Los Angeles se încununase campioană olimpică la acel aparat.

Un episod remarcabil din cariera Danielei Silivaş e concursul olimpic individual de la Seul, 1988. Compatrioata noastră şi Jelena Şuşunova au mers cap la cap până la ultima rotaţie, când pentru doar două sutimi, gimnasta sovietică a luat aurul, iar Silivaş argintul; punctarea a fost controversată şi a generat cea mai mică diferenţă de puncte din istoria acestui sport.

Această prezentare necesită JavaScript.

Amintirea cea mai plăcută a Danielei e anul 1987, cu titlul mondial pe echipe cucerit de România şi cu alte succese importante chiar într-un Campionat European găzduit de Moscova:

Episodul de astăzi a avut-o în centrul atenţiei pe Daniela Silivaş, ajunsă cea mai tânără gimnastă română, intrată în galeria mondială a stelelor diu acest sport. Proiectul Eu Aleg România continuă şi mâine cu un nou episod al poveştilor de aur din sportul românesc.

Radio Romania Timişoara

Realizator: Viorel Jurcuţ

Redactor sef (coordonator): Aurelian Teculescu

Imagine: Ovidiu Novac

Lasă un răspuns