Dor de viaţă – Aura Urziceanu

45
0
DISTRIBUIȚI

Nestăpânită-i va fi fost Aurei Urziceanu dragostea de oameni, dacă a putut face un cântec precum acesta! Era deja o răsfăţată a publicului de jazz, după ce o descoperise marele Duke Ellington (şi apăruse alături de acesta la Carnegie Hall, în 1972); cântase cu Quincy Jones, Dizzie Gillespie, Thad Jones & Mel Lewis, şi alături de mari vocaliste, precum Sarah Vaughan şi Ella Fitzgerald, pe mari scene ale lumii; era a lumii, dar revenea mereu acasă, în România.

Muzicologul Florian Lungu a admirat-o şi prezentat-o în numeroase ocazii. În 1986, Aura a compus şi înregistrat, în ţară, în jur de 40 de melodii. Toate şlagăre. „Dor de viaţă”, pe versuri de Dan V. Dumitriu, a fost orchestrată de George Natsis şi lansată chiar la Sala Radio, cu ocazia concertului aniversar Aura Urziceanu & Radio Big Band, în 1987. Artista plecase apoi din nou în turnee, iar una din mătuşile sale, cu care ţinea legătura, îi spunea, bucuroasă, că „Dor de viaţă” se aude şi de şase ori pe zi la radio!

În Japonia, Brazilia, Australia, ca şi-n alte colţuri de lume, Aura Urziceanu şi-a obişnuit publicul nu doar cu teme de jazz, cu prelucrări după Bach, Paganini sau Enescu, ci şi cu folclor sau cu muzică pop. Brazilienilor le-a plăcut cel mai mult din întreg repertoriul româncei „Dor de viaţă”. Cu siguranţă, le-a evocat tuturor exuberanţa Carnavalului de la Rio! Cu toate că a interpretat, de-a lungul anilor, muzică în mai multe limbi, Aura Urziceanu a simţit că mesajul optimist al cântecului „Dor de viaţă” nu trebuie tradus, nici în portugheză şi nici măcar în engleză! Şlagărul se regăseşte pe albumul editat la Electrecord sub titlul „Dor de viaţă” , ca şi pe compilaţia „The Best of Aura”.

Ascultătorii Radio România au iubit dintotdeauna „Dor de viaţă”. Artista a povestit că era adesea oprită pe stradă de admiratori, cu aceste cuvinte: „Parcă special cei de la radio difuzează piesa, ca să avem chef să mergem la serviciu! Ne transmite o stare de bine şi, într-adevăr, ni se face chef de viaţă!”. A scrie un şlagăr cu sonorităţi de jazz, care se ascultă cu drag, la radio, în plină zi, şi după 40 de ani, este o dovadă de inteligenţă artistică.

Socotită drept una dintre vocile cu cea mai mare capacitate improvizatorică din jazz-ul mondial, artista are drept motto cuvintele „Nu sunt geniu, sunt muzică”. „Dor de viaţă” este dovada că Aura Urziceanu e muzică şi multă, multă bucurie!

Radio România Tg. Mureş
Coordonator proiect – Dana Ardelean
Realizator/voice over – Dana Ardelean
Prezentator – Nicoleta Ghişa
Editor imagine/operator video – Alin Mariş

Lasă un răspuns