O lume minunată – Mihai Constantinescu

29
0
DISTRIBUIȚI

Oamenii cu adevărat fericitţ sunt cei care au rămas la fel de vii precum copiii şi care au reuşit să îşi păstreze entuziasmul precum ei .

“O lume minunată” s-a născut brusc, a săltat jucăuş în mâinile muzei, apoi a rămas stăpână peste cântecele copiilor din România, cu siguranţă cea mai cunoscută piesa a cantautorului Mihai Constantinescu, un om mic la stat, dar mare la inimă, vesel, energic, senin şi mereu zâmbitor, captiv de bună voie în lumea copiilor şi a celor care se bucură de viaţă.

Interpretul şi compozitorul Mihai Constantinescu s-a născut la Bucureşti, la 4 ianuarie 1946 şi este absolvent al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. A făcut parte din corul de copii al Radiodifuziunii Române şi a studiat muzica la Școala Populară de Artă. A făcut parte din formaţiile Mondial şi Dixie ’74.

Numai un om cu mult soare în suflet poate compune un cântec precum “O lume minunată”. Mihai Constantinescu a lansat piesa în 1979, a devenit peste noapte hit şi are acelaşi succes şi acum, la 38 de ani de când a fost prima oară cântată, iar cantautorul a devenit una cu creaţia sa. Pe stradă, lumea spune acum “uite o lume minunată!”. Copiii de grădiniţă ştiu pe de rost cântecul, la fel și adolescenţii şi cei în vârstă.

Copiii au capacitatea naturală de a vedea numai minunăţii în jur, iar Mihai Constantinescu a reuşit să redea farmecul copilăriei într-un cântec nemuritor, iubit de la început şi până astăzi, de orice român. Şi este de neînlocuit, pentru că spune tot.

“O lume minunată” poartă un mesaj clar. Inocenţa şi veselia trebuie păstrate orice ar fi, precum valorile care ne reprezintă, ca să nu se risipească din lumea aceasta bucuria de a fi.

Radio România Tg. Mureş
Realizator, voice over – Emanuela Aranyos
Prezentator – Nicoleta Ghişa
Operator video, editor imagine – Alin Mariş
Coordonator proiect: Dana Ardelean

Lasă un răspuns