Toată lumea are-un dor – Ionuţ Fulea

15
0
DISTRIBUIȚI

Toată lumea are-un dor este o confirmare prin vers de cântec, a unei realități cât se poate de prezente în firea românului: „Toată lumea are-un dor /Da’ și mai greu și mai ușor.” Un cântec, ca o pecete pe cariera lui Ionuț Fulea.

Pentru că cine altcineva ar fi putut oare să reprezinte mai bine, modelul bărbatului român scoborâtor din mintea munților, decât Ionuț Fulea, cu ale sale doruri cântate. Două și grele: Dorul meu și-al mândrii mele.

Un artist cu o prezență scenică impecabilă, un artist al cărui glas și a cărui interpretare excepțională, reamintesc generației de-acum și generațiilor care vor veni, că cel mai bine prin cântec, românul și-a dat drumul dorului. Din nou, DORUL, pentru că alături de frunza verde sau de motivul cucului, de busuioc, de dragoste sau de jale, DORUL reprezintă un capitol impresionant în folclorul românesc.

Iar cântecul nostru popular, prin infinitele lui versuri de la-nceputuri și până azi, ne-arată că dorul – acest sentiment profund și răvășitor – nu e altceva decât o alcătuire nealcătuită, un întreg fără părți, o căutare de negăsire, dar dincolo de toate, e trăirea plăcerii născute din zbucium.

Studioul: Radio Romania Cluj
Realizator: Alin Pop
Coordonator proiect: Andrei Huţanu
Editor/Operator cameră: Bogdan Vişan

Lasă un răspuns